Avocat Jeanina Popa

Cabinetul asigură persoanelor fizice şi persoanelor juridice în temeiul Legii 51/1995:

  • Activitatea de consultanță juridică
  • Activitatea de redactare și transmitere înscrisuri
  •  Activitatea de asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești în litigii de drept public sau privat
  • Activitatea de asistență și reprezentare a clienților în fața unităților de parchet și poliție de pe întregul teritoriu al României
  • Activitatea de asistență și reprezentare a clienților în fața oricărei autorități sau instituții publice sau private, precum și în fața oricărei persoane fizice sau juridice
  • Activitatea de asistență și reprezentare a intereselor clientului în  negociere, tranzacție, semnarea de contracte

Domenii de activitate:

  • Consultanţă juridică
  • Redactare acte şi contracte
  • Drept Civil, Dreptul persoanelor/Dreptul Familiei
  • Drept contencios administrativ/Drept Contravenţional
  • Drept penal
  • Drept Civil/Contracte/Succesiuni/Partaj
  • Dreptul Muncii şi Asigurărilor Sociale
  • Executare Silită

Despre mine

Cabinetul Individual de Avocatura Popa Jeanina cu o experienţă profesională de peste 12 ani dispune de capacitatea profesională de a oferi asistenţă juridică de calitate, bazată pe respect, empatie şi rezultate concrete. Avocat dedicat, pasionat de drept şi orientat către oameni. Fiecare caz poartă în spate o poveste reală iar înţelegerea profundă a acesteia este esenţială pentru a găşi soluţii juridice specifice. Avocat cu capacitatea de transpunere în situaţia clienţilor ceea ce permite nu doar sprijin legal ci şi încrederea clienţilor că nu sunt singuri în faţa provocărilor. Accent pe comunicare eficientă, clară, seriozitate şi profesionalism pt. ca fiecare persoană să se simtă ascultată, înţeleasă şi reprezentată corect.

Adresă Oradea

Adresă Alesd

Dreptate cu empatie.

Reprezentare profesionistă.

Întrebări frecvente

Intrebare 1?

Text raspuns intrebare 1

Intrebare 2?

Text raspuns intrebare 2

Intrebare 3?

Text raspuns intrebare 3